GEFIN INSOLV IPURL este o societate profesională cu răspundere limitată, specializată în domeniul insolvenței și procedurilor conexe, membră a Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România (UNPIR).
Societatea și-a început activitatea în anul 2012, ca urmare a transformării Cabinetului Individual de Insolvență „Buhaș Marcel” în forma actuală de organizare – GEFIN INSOLV IPURL.
Domeniile principale de expertiză ale societății includ:
- proceduri de prevenire a insolvenței (acord de restructurare, concordat preventiv);
- proceduri de insolvență (reorganizare judiciară și lichidare judiciară);
- lichidare administrativă și lichidare voluntară.
Asociatul coordonator și fondatorul societății este dl. Marcel BUHAȘ, jurist cu specializare în drept comercial, consilier juridic și practician în insolvență membru definitiv al UNPIR din anul 2005.
Dl. Marcel Buhaș beneficiază de o experiență profesională de peste 25 de ani în domeniul insolvenței și al lichidării administrative. Din anul 1999 a activat ca și consilier juridic (manager de dosar) în cadrul unei societăți specializate în proceduri de insolvență și lichidare, acumulând o vastă expertiză practică.
În luna octombrie 2007, în calitate de titular al Cabinetului Individual de Insolvență „Buhaș Marcel”, a fost agreat de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) conform Ordinului nr. 1365/2007 (completare la Ordinul nr. 1022/2006), privind lista practicienilor în insolvență agreați de ANAF. În prezent, societatea GEFIN INSOLV IPURL figurează ca entitate agreată de ANAF.
Dl. Marcel Buhaș deține, de asemenea, calitatea de mediator autorizat, fiind membru al Consiliului de Mediere.
Prin combinarea experienței îndelungate, a calificărilor profesionale multiple și a apartenenței la principalele organisme profesionale din domeniu, GEFIN INSOLV IPURL oferă servicii de înaltă calitate și soluții personalizate în gestionarea procedurilor de prevenire și de soluționare a dificultăților financiare ale debitorilor.